http://miculaiciuc-carmenita.blogspot.ro/search/label/gospodareala
luni, 27 februarie 2017
Supa de rosii
Cand eram la liceu, in zile de post primeam supa de rosii, era singura supa pe care nu puteam sa o inghit la internat, celelalte preparate le mancam cu pofta.Am ramas cu ideea asta multi ani de zile, pana mi-am zis sa incerc acasa sa vad ce iese...si bine am facut pentru ca dupa ce am preparat-o mi-am schimbat parerea...am putut sa o mananc si mi-am dat seama ca astfel pregatita este chiar gustoasa pe langa ca ajuta la hidtratare si detoxifiere.
Ingrediente
apa
100 g rosii sau 100 g rosii in bulion
1 ceapa
40 g telina
40 g fidea
5 g patrunjel verde
10 ml ulei de masline
1 ou(pentru varianta de post se renunta la ou)
5 g busuioc uscat
Punem apa la fiert, intre timp curatam ceapa si telina si le adaugam in apa,nu uitam de sare.Lasam supa sa fiarba 15 minute, adaugam rosiile si continuam fierberea inca 15 minute.Blenduim supa, o repunem in oala si o punem pe foc pana incepe sa fiarba. Dupa ce ajunge in punctul de fierbere, fideaua este cea care trebuie sa ajunga in oala, o lasam sa fiarba 3-4 minute, apoi adaugam oul in fir subtire amestecand.Oprim focul si pentru un plus de aroma si gust strecuram in ciorbita putin ulei si busuioc.
Pofta buna!
luni, 20 februarie 2017
Chec rapid si gustos - Negresa
Apreciez mult retetele rapide si cu ingrediente simple pe care le pot gasi la orice magazin.De curand am incercat acest chec care a avut un mare succes:
Iti trebuie:
Pentru blat:
Ingrediente lichide
-250 ml lapte
-100 g unt topit
-3 oua
Ingrediente uscate
-250 g faina
-200 g zahar
-50 g cacao
- 5 g praf de copt
-2 pliclete zahar vanilat
-putina sare
Pentru glazura
-120 ml smantana dulce
-100 g ciocolata
Mod de preparare:
Pui intr-un bol ingredientele uscate si le amesteci foarte bine astfel incat compozitia sa fie bine omogenizata.Amesteci ingredientele lichide si le torni peste compozitia uscata,amesteci totul cu o spatula astfel incat sa incorporezi toate ingredientele.Pui compozitia in tava si o dai la cuptorul preincalzit pentru 40-50 de minute la 150 de grade.Dupa ce checul este copt il lasi sa se raceasca.Intre timp prepari glazura.Pui pe foc o cratita cu apa, lasi apa sa se incalzeasca apoi peste cratita pui un bol in care ai maruntit ciocolata si ai adaugat smantana.Amesteci bine pana cand ciocolata este topita.Lasi glazura sa se raceasca cateva minute apoi o torni peste prajitura, intinzi bine.Dupa racire,se poate taia si servi.
Pofta buna!
duminică, 19 februarie 2017
Jurnal(4) 2017
✿ Pentru azi…19.februarie 2017
✿ Afara ...
Daca zilele trecute s-a mai incalzit putin vremea, azi se pare ca iarna isi arata din nou dintisorii pentru ca de dimineata a nins si vremea s-a mai racit.
✿ In bucatarie…
De toate pentru toti, ieri am gatit mai mult ca sa fie si pentru astazi.
✿ In casa...
E cald si bine.
✿ Sunt imbracata...
Cu haine lejere, de casa .
✿ Ascult...
O emisiune tv.
✿ Mesteresc...
Am inceput o "chestie" colorata, am decis sa scap de niste resturi de fire, dupa ce termin vedem pentru ce o sa o folosim.
✿ Citesc...
Mi-am pregatit pe noptiera mai multe carti printre care si "Magia ordinii", mi-am dorit-o asa de mult si am asteptat sa o iau la reducere.
✿ Intentionez...
Dupa ce termin jurnalul vreau sa dorm putin, nu am mai facut asta la amiaza de foarte multa vreme.
✿ Ma gandesc…
Sa ma schimb...si sa nu mai trag de timp.
✿ Imi doresc...
Multe...dar depinde doar de mine daca reusesc sau nu, trebuie sa fiu mai hotarata mai organizata, mai rabdatoare.
✿ Sunt recunoscatoare...
Pentru sanatate.
✿ Astept cu nerabdare...
Sa port haine mai putine,nu imi place sa fiu infofolita.
✿ Imi plac…
Hainutele crosetate...
✿ Nu-mi place…
Omul cu 2 fete.
✿ Saptamana care a trecut...
Am inceput serviciul.
✿ Ieri…
Munca multa.
✿ Azi...
Odihna.
✿ Planuri pentru sfarsitul saptamanii…
Nimic deosebit...rutina obisnuita.
✿ Cateva planuri pentru saptamana care urmeaza...
Imi doresc sa termin ce am inceput la croseta si ma gandesc sa mesteresc cateva martisoare.Nu stiu daca reusesc,eu imi propun.
✿ Un citat preferat pentru azi...
"Nu lasa pe maine ce poti face azi".
✿ O fotografie de azi...
Eu zic ca imaginea spune totul, iar din experienta pot spune ca e adevarat.

Corcodusa,multumim pentru gazduire.
marți, 7 februarie 2017
Reteta mea de spaghete
Cu toate cred ca avem momente cand trebuie sa punem ceva rapid pe masa , pe mine portia de spaghete ma scoate mereu din incurcatura.
Cred ca v-am mai spus ca incercam sa mancam cat mai natural posibil, asa ca nu cumpar cine stie ce ingrediente sofisticate care contin o gramada de e-uri...mancarurile mele sunt simple , gustoase si sanatoase.
Ingrediente :
-spaghete
-suc de rosii
-usturoi
-ulei de masline
-ceapa
-sare
-piper
-busuioc
-branza de oaie
Mode de preparare:
Pui spaghetele la fiert in apa cu sare tinand cont de timpul recomandat pe ambalaj.
In timp ce fierb spaghetele calesti ceapa in uleiul de masline,adaugi sucul de rosii, condimentele si lasi sa dea cateva clocote, inainte de a fi gata sosul,adaugi usturoiul si mai lasi putin pe foc.
Acest sos se toarna peste spaghete apoi pe fiecare farfurie se presara si branza.Serviti acest preparat imediat ce este gata.
Pofta buna!
Meniul acestei saptamani
Dupa ideea Laurei,postez si eu meniul acestei saptamani.Mi se pare mult mai usor sa-l respect daca-l impart pe categorii decat pe zile,in zilele in care sunt mai libera gatesc preparate mai sofisticate,iar in zilele aglomerate ceva usor si rapid.
Supe /ciorbe
Supa de vita cu galuste
Ciorba de post cu legume
Fel principal
ieri am avut salata cu oua
azi fac lasagna
peste in crusta de malai si cartofiori in coaja la cuptor
mici
pui shanghai
salata de vinete
Mic dejun+gustari
gris cu lapte
oua
paine cu unt /pate
cartabos cu mamaliga
iaurt
seminte
fructe (banane,rodii,clementine)
Pentru ca saptamana aceasta sunt libera si am mai mult timp vreau sa fac zilnic cate un suc din:sfecla,morcov,mar,pastarnac,telina.Acesta este meniul pe care ma bazez,daca e nevoie mai gatesc la cerere:)
luni, 6 februarie 2017
Jurnal(3)
✿ Pentru azi…
6.02.2017
✿ Afara
Ploua de cateva zile bune,dar sincer prefer ploaia...decat sa dardai de frig mai bine sa vad si sa aud ploaia...chiar imi place sa privesc pe fereastra atunci cand ploua, ma relaxez total.
✿ In bucatarie…
Ciorba de burta,snitele si o prajiturica.
✿ In casa...
Este cald si bine.
✿ Sunt imbracata...
Colanti ,o blunza in dungi si papuci de casa.
✿ Ascult...
R. isi spala jucariile si se aude apa, nu ca ar fi murdare,dar gaseste orice motiv ca sa se joace cu apa:)
✿ Mesteresc...
Am terminat de crosetat un poncho,vreau sa-l spal si sa-l blochez.
✿ Citesc...
Nu am mai citit nimic,am avut o perioada foarte grea cu raceala ,tuse si toate cele ....nu am avut dipozitia necesara de a citi ceva , nu am mai scris nici pe blog tot din aceasta cauza.
✿ Intentionez...
Sa-mi crosetez "un ceva" de luat pe spate, dar nu stiu ce ...mai caut...
✿ Ma gandesc…
Ca am cam ratat provocarea de 30 de zile cu raceala asta,ceai am baut foarte mult.A inceput
sa-mi placa ceaiul de ghimbir.
✿ Imi doresc...
Doar sanatate pentru toti.
✿ Sunt recunoscatoare...
Pentru banutii castigati la reviste, asa imi pot cumpara tot felul de chestiute pentru hobby fara sa ma simt vinovata.
✿ Astept cu nerabdare...
Sa vina primavara,sa pot sta mult pe terasa.
✿ Imi plac…
Florile mele,gradina mea...abia astept sa arate din nou asa:
✿ Nu-mi place…
Sa fiu racita ....
✿ Saptamana care a trecut...
De fapt ultimele 2 saptamani...nu mi-au placut deloc ....gripa si iar gripa.
✿ Ieri…
Am stat acasa si m-am mai doftoricit.
✿ Azi...
Relax total cu un ceai , croseta si tv.
✿ Planuri pentru sfarsitul saptamanii…
As vrea sa iesim undeva la oras, poate chiar mai repede, mi-e dor sa intru prin magazine si sa fac cumparaturi, in ultima perioada am cumparat doar online.
✿ Cateva planuri pentru saptamana care urmeaza...
Avem vacanta si vreau doar sa ma odihnesc, de obicei cand prind vacanta ma apuc de curatenie, dar acum nu ... vreau sa profit de liniste, de sanatate, de timp liber.
✿ Un citat preferat pentru azi...
"Fa ceea ce simti ca e bine pentru ca oricum vei fi criticat." Eleanor Roosevelt
✿ O fotografie de azi...
Mana Maicii Domnului - miroase minunat primavara
Abonați-vă la:
Postări (Atom)