O aventura cu palpitatii...

         

            Cum v-ati simti daca v-ati afla singura pe un  munte necunoscut,la multi kilometri distanta de sat... cu un telefon,dar caruia gata ,gata sa i se descarce bateria si in plus departe,departe de locul in care trebuia sa ajungeti?
         Asa am patit eu  intr-o zi frumoasa de vara  cand dornica de senzatii tari  mi-am luat inima in dinti si am pornit la drum,spre locul unde sotul meu impreuna cu un prieten se aflau la coasa.
        Stiu ca sunt o curajoasa,altfel nu as fi facut-o!
        Inainte de a pleca am primit indicatii pretioase  legate de modul in care urma sa se desfasoare drumetia.
       Dupa explicatii ,indicatii si sfaturi,am pornit increzatoare la drum povestind din cand in cand la telefon cu sotul  ca sa ma asigur ca merg in directia potrivita.Ideea era ca trebuie sa o iau tot la stanga,pana ajung pe un platou unde sunt multi brazi si de unde pot vedea tot satul in splendoarea lui.Simplu,nu?Si-am plecat pe drum de munte,uneori mai lat ,alteori mai ingust ,mai stancos,mai alunecos... In jur vedeam iarba plina de flori salbatice, simteam miros de fan proaspat   cosit si din cand in cand  se vedeau in zare cate o casuta, clai aurii de fan  ,grajduri,dar nici urma de un suflet de om, asta nu a fost pentru mine o problema.Imi vedeam de drum ,uneori chiar grabeam pasul pentru a ajunge cat mai repede,nu ca as fi fost contra timp...mergeam inainte cu gandul ca in scurt timp voi ajunge...Era un soare dogoritor...broboane de sudoare mi s-au adunat deja pe frunte,am obosit ,dar inca nu era timpul sa ma odihnesc...mergeam tot inainte.
     Si-am ajuns la o rascruce...ala bala portocala?Nu!Eu stiu ca trebuie sa o iau la stanga.,mai ales ca se vedeau brazii.Am urcat putin si am ajuns pe acel platou,unde multi brazi semeti erau insirati unul dupa altul ca niste soldati inrloati la lupta .Dupa ce am studiat putin panorama  superba si mi-am clatit ochii cu imagini frumoase,am zis sa o iau din loc ,sa urmez drumul.Am coborat putin,dar mi-am dat seama ca am gresit pentru ca afundandu-ma mai adanc, drumul se ingusta rau de tot,jnepenii imi jupuiau pielea,iar cale de iesire nu prea era.M-am intors...sa caut o alta carare,un alt drum,si l-am gasit...E bun oare?Am pornit din nou...
     Doar ca ceva nu se lega bine,eu tot inaintam,ajungeam in unele zone care semanau exact cu descrierile date si tot nu  eram acolo unde trebuia.Sotul imi spunea ca din locul in care ma aflu,cel cu multi brazi ,drumul ar trebui sa ma conduca spre urcare,doar ca mie mi se arata altceva ,au incercat sotul si prietenul sau sa fluiere ...auzeam fluieraturi si strigaturi de pe un alt munte ,opus celui pe care ma aflam eu, mi-am dat seama ca sunt  in directia gresita si ca m-am ratacit,dar parca refuzam sa cred ca ei sunt asa departe...nu am intrat in panica,ma gandeam doar la faptul ca mi se va descarca telefonul si nu voi putea lua legatura deloc cu sotul meu care tot  incerca sa afle in ce zona sunt  si ma tinea mult la telefon,el neimagindu-si ca ma aflu intr-o locatie total gresita.Zona cea cu brazi unde ma aflam eu,semana perfect cu locul  in care trebuia sa fiu...
      Intr-o vreme mi-a spus sa stau intr-un loc si ei vor incerca sa ma gaseasca,nu i-am spui lui ,dar eu deja am cale facut intoarsa si mi-am zis sa o iau incet din loc,sa cobor , sa urc,sa ma intorc si sa ies din padure.Si bine am facut!  Sunt o norocoasa,stiu ...tocmai de aceea in timp ce vorbeam cu sotul la telefon ii spuneam ca vad un om cu care ma voi sfatui ,acelasi lucru imi spunea si el ,ca vede un om,dar nu era acelasi ,el credea ca suntem aproape si vedem aceeasi persoana.M-am apropiat de necunoscut(mintea mea agera a regizat deja cateva filme: :Daca e refugiat?Daca si daca?) si dupa ce l-am salutat,fara a-mi arata teama in glas, l-am rugat frumos sa-mi ofere cateva informatii despre  locul  in care ma aflu si cum sa fac sa o iau in directia buna.Omul,foarte vorbaret si cu inima deschisa    mi-a explicat pe indelete traseul ,astfel ca am pornit din nou  increzatoare  ca de data
  aceasta voi ajunge unde trebuie.
   Si a fost...pentru ca in scrut timp m-am intalnit cu sotul ...Va imaginati cat am fost de bucuroasa?
   Am pornit cu totii spre locul cu pricina,mi-au luat bagajele,si-au mers inainte,de data aceasta nu
m-am mai grabit,am mers incet linistita rememorand "aventura".
    Odata ajunsa ...m-am odihnit putin apoi m-am apucat de treaba.Da!Doar nu am mers la plimbare,scopul acestei drumetii era altul...
    Am reusit sa fac si cateva fotografii,telefonul s-adescarcat de abia seara cand am fost aproape de casa.
                       

   

(fan cat vezi cu ochii)

 Ma asteptau brazdele proaspat cosite  care trebuiau sparte.Nu mi-e frica de munca,cu grebla in mana mi-am vazut linistita de treaba.Si-am muncit ...acolo...era atat de placut,era liniste,doar cositoarea mai fura din linistea locului ...

    Ma gandesc acum ca daca m-as fi intalnit cu ursi sau alte  vietati salbatice ,ce as fi facut oare?Sunt sigura ca m-as fi descurcat:).
    Si totusi de ce m-am ratacit?Pentru ca la o intersectie trebuia sa o iau spre dreapta si nu spre stanga asa cum am fost sfatuita....ei ce sa-i faci?Astea-s aventuri de la tara...presarate cu ceva palpitatii...aventuri care nu se vor lasa uitate tare repede.
     Dupa munca ....si rasplata: cateva ture cu un hutut facut de copii
 

    In timp ce soarele se pregatea deja de  culcare, noi  am pornit  incet ,incet spre casa,urmand ca
intr-o alta zi sa revenim sa terminam ce am inceput.

   

    Totul e bine cand se termina cu bine...am invatat din aceasta experienta sa nu mai plec singura
 intr-o locatie total necunoscuta si cu un telefon fara baterie... si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa ,exact cum a fost fara minciuni....si sper ca nu v-am plictisit.
     Ce ziceti de experienta mea?
     Voi cum ati fi procedat?Ati fi intrat in panica?